joi, 28 octombrie 2010

Gogu Constantinescu ,Sonicitatea

INVENTATOR AL unei noi ştiinţe – sonicitatea, Gogu Constantinescu este considerat pe drept cuvânt savantul fără de care Aviaţia britanică nu ar fi putut obţine supremaţia aeriană asupra nemţilor, în Primul Război Mondial. Întâia aplicaţie a sonicităţii pe care a realizat-o românul a fost “mitraliera sonică” – a carei cadenţă de tragere era sincronizată cu rotaţia elicei – montată pe avioanele de luptă. Dar aceasta este doar o mică parte din contribuţia lui Gogu Constantinescu la ştiinţa modernă. Teoria sonicităţii – transmiterea de energie prin intermediul vibraţiilor – a luat naştere prin stabilirea unei legături între muzică şi fizică, demonstrând că muzica poate fi transpusă în formule matematice. Inventator prolific, cu peste 130 de brevete, munca lui Constantinescu este astăzi, după aproape un secol, redescoperită de cercetătorii care încearcă tratarea cancerului şi a altor boli grave prin intermediul vibraţiilor.

Nicolae Tesla

MARELE SAVANT Nicolae Tesla (Nikola Tesla, 1856-1943), considerat de canalul Discovery ca fiind unul dintre „cei mai mari 100 de americani”, este geniul sub care stă dezvoltarea actuală a omenirii. El a fost un mare vizionar, multe din ideile sale nefiind înţelese nici astăzi şi constituind o permanentă sursă de dispută între marile puteri.
Ciudatele schimbări de climă şi cutremure care s-au constatat în ultima vreme sunt considerate rezultatul unor aparate care au la bază descoperirile acestui mare inventator. Tesla a ajuns la concluzia că vremea ar putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice. In primavara lui 1898, Tesla demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. De numele său se leagă celebrul experiment Philadelphya şi primul contact cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din spaţiu un semnal radio repetat. Pentru această descoperire a fost ridiculizat de contemporani.
Tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţie wireless, primii roboţi, prima telecomandă, ideea de vehicul cu decolare verticală ş.a. Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: un sistem global de comunicaţii fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean; pentru a transmite ştiri, muzică, rapoarte privind piaţa bursieră, mesaje private, a securiza comunicaţiile militare, şi care tranmitere de imagin în orice colţ al lumii. „Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul va fi transformat într-un creier uriaş, capabil să răspundă în oricare colţ al său”. Această viziune a sa nu a fost realizată nici astăzi, la peste 60 de ani de la moartea sa. Nici marile sale realizări privind transmiterea energiei electrice fără fire nu au fost puse în practică. Mileniul acesta este fără îndoială mileniul Tesla.

Nicolae Moraru

In Romania a fost realizat un  motor magnetic  cu incepere din anul 1973, pentru ca in anul 1983-1984 sa fie motorizata o Dacie 1300 cu acest motor deosebit. Rezultatele au fost atat de spectaculoase incat toata documentatia si modelele experimentale au fost imediat confiscate de catre Securitate. Doar o parte din aceste materiale au mai putut fi recuperate cu incepere din anul 1992 si dupa moartea inventatorului, in 1993.

Free Energy Romania